Incerc sa acopar realitatea cu un val de nestiinta pentru ca totul sa imi para mai usor, dar de fapt ma insel pe mine insumi si nu reusesc sa mai vad cine sunt eu: o suprafata sau un continut. Ma debarasez cu fiecare secunda intr-un colt dintr-o alta lume. Ma las asimilata de limita de continut si de idei si ma pierd intr-un mediu relativ inexistent dar cu radacini groase in sangele meu. Tot in jurul meu mi se pare exorbitant in comparatie cu mine. Pana si creionul devine atat de greu dupa orice centimetru desenat. Dorinta de a trai aici devine din ce in ce mai mare, dar frica de necunoscut devine si ea din ce in ce mai apasatoare. Refuz sa inteleg ca ceea ce este in jurul meu este murdar si ca trebuie sa fac ceva in privinta aceasta. Ma rezum doar la a inchide ochii si a uita ca traiesc aici. Inca astept o forta sa-mi pulseze vocea pentru a putea striga ca traiesc si ca sunt importanta in felul meu... dar totul se rezuma inca la asteptare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu