sâmbătă, 5 septembrie 2009

Ceva...

Aici vantul despica tacerea si vajaie in urechile mele ca un cutremur ambulant.E un cutremur interior ce ma seaca de puterile de viata cu orice frunza in flacari rupta din funiile spanzuratorilor...Un nor trece ca o pluta cu o ruta necunoscuta pe oceanul infinitului.Cerul atat de rece devine atat de inalt la orice incercare nasabuita de a sti ce se afla dincolo de el.Iarba uda si pamantul namolos ma fac sa ma simt murdara.Simt pe talpi greutatea namolului. Un stol de pasari calatoresc in departari.Se departeaza de suferinta noastra si merg sa caute altundeva fericirea.O pasare bolnava inca incearca sa mai dea din aripi si sa sa se rupa de pamantul ud ce ii va aduce moartea la prima ninsoare.Incearca sa se rataceasca si ea in infinitatea cerului si sa isi decoloreze negrul aripilor dupa ceata deasa.Celelalte pasari sunt atat de sus insa ea atat de jos incat nu va mai putea niciodata sa le gasesca, sa le vada sau sa fie alaturi de ele...Poate ca ea inca o sa le mai astepte si anul viitor...O sa le astepte in scoarta copacului langa care sta ghemuita de frig si in umezeala pamantului.O sa le astepte atat de mult numai pentru a le putea spune cu suferinta de acolo,din flori si din iarba ca fost singura.Tristetea ei lasa cateva lacrimi repezi si reci ale cerului sa curga.Dar ele se pierd in imparatia unui minut gri.Un strajer batran al peisajului sta gol.Cu haina de fier ruginit la pamant isi lasa crengile in bataia vantului si incearca sa povesteasca tot ceea ce a vazut in acesti ani,dar vantul ii acopera glasul.Sunt sigura ca vorbea caci am auzit o parte dintr-o poveste trista a unor 100 de ani grei.Acum a incetat a mai povesti si a inceput sa planga.Vantul ii usuca acum si ultima lacrima. Cateva casute privesc inspre dealuri.Privesc cum natura moare si ele sunt singurele care raman calde si primitoare.

Observ sculptura simetrica a ramei tabloului din fata mea.Uimita si placut surprinsa de aceasta prima plimbare pe o bucata de panza, inaintez spre urmatorul tablou...

Vreau un nimeni....


doare...infernal, ciudat, dar inca doare

si poate doare inca mult prea tare

ca orice privire, ca orice miscare facuta

ma poarta cu gandul spre parcarea sufletului meu...tu...


vezi? spun pentru.a cata oara ca te uit...

si te uit!

si te-am uitat....mda[:-<]....sigur...te-am uitat!

dar, prin nefirescul firecului meu pacat

inca ma mai gandesc ca te-am uitat...


si...spun pentru a cata oara

ca daca nu te pot iubi, te voi ura macar...

asa...mai sper ca voi ramane c-un strop de ura doar...

Da! te urasc! mi-o spun in fiecare seara in zadar

dar e o ura ce creste in mine iar si iar iubire.


NEMO

Inaltimi

E-o culme atunci...

cand tin in fata o sticla de vin,

cand am ochiul senin,

cand ma bucuri zambind

de al vietii plin de preaplin.

E-o culme atunci...

cand roade apa in mine si raman nestrivit,

cand gust neoprit din fructul oprit,

cand gresesc nestiind ca am gresit,

cand daruiesc nimic

dar in schimb sunt iubit.

As vrea o culme acum

cand toate imi sunt prea departe,

cand in zadar imi rod genunchii

primind din tot o mica parte.

Nemo

Auditie: Fear of the dark-Iron Maiden

joi, 16 iulie 2009

Doua zile...


ascult tacerea si ea nu se opreste.

pe valuri luna palid, sifonat pluteste.

se pierde vijelios intre tipete 'nalte

e 12, e frig, intuneric si-i noapte...


cerul cel negru se-afunda in infinit,

o lacrima-mi canta un gand neimplinit,

se rupe din ochi-mi amari si cere

putina-ntelegere, putina tacere.

...

se-mprastie zorii pe veac-unui infern.

se-asuna resturi din ce-a fost ieri Eden

Se spanzura zambete pe capete moarte.

E dimineata afara...eu ma cufund in noapte.

Vei cauta un dor...

Inaine sa te zapacesti in altcineva,

te vei cufunda in tine

Inainte sa te arunci in nebuloase in doi,

vei fi pierdut pana si griul;

vei fi orit taxi-ul la cel mai fara de culoare anotimp.

De-acolo, in alunecare neprevazuta, brusca,

vei srivi o aripa de musca

si n-o vei mai auzi.

Dintr-o data te vei arunca-n abisuri colorate,

in galagia unei sprancene ridicate,

in fluturi, in trairi si totodata in pacate.

Si vei uita de "tu", profund plutind in gol,

far' urmatoarea rima, fara de viitor,

traind doar clipe-amorfe, atat de pline de amor;

Vei cauta un dor!

duminică, 7 iunie 2009

The Used_The Taste of the Ink



Is it worth it can you even hear me
Standing with your spotlight on me
Not enough to feed the hungry
I'm tired and I felt it for awhile now,
In this sea of lonely
The taste of ink is getting old
It's four o' clock in the fucking morning
Each day gets more and more like the last day.
Still I can see it coming
While I'm standing in the river drowning
This could be my chance to break out
This could be my chance to say goodbye
At last it's finally over
Couldn't take this town much longer
Being half dead wasn't what I planned to be
Now I'm ready to be free...
So here I am it's in my hands
And I'll savor every moment of this
So here I am alive at last
And I'll savor every moment of this.

Won't you think I'm pretty
When I'm standing top the bright lit city
And I'll take your hand and pick you up
And keep you there so you can see it
As long as you're alive and care
I promise I will take you there
We'll drink and dance the night away
We'll drink and dance the night away...

So here I am it's in my hands
And I'll savor every moment of this
So here I am alive at last
And I'll savor every moment of this
Savor every moment of this.

(As long as ur alive here I am..)
As long as you're alive
Here I am
I promise I will take you there.
As long as you're alive
Here I am
I promise I will take you there.

Won't you think I'm pretty
When I'm standing top the bright lit city
And I'll take your hand and pick you up
And keep you there so you can see it
So long as you're alive and care
I promise I will take you there
So long as you're alive and care
I promise I will take you there...

So here I am it's in my hands
And I'll savor every moment of this
So here I am alive at last
And I'll savor every moment of this
Savor every moment of this
Savor every moment of this....

Realitate 2

Toata realitatea se converteste intr-un dezastru. Fiecare colt de strada isi arata coltii si sfasie din fiecare bucata de frumos. Cultul distruge cultura, iar omul zdrobeste omenia... suntem intr-o relativa Apocalipsa. Viata s-a transformat intr-un film prost dar cu niste actori de un profesionalism impecabil... sunt oamenii: niste masti. E un film prost pe care imi doresc sa nu-l vad....desi se ruleaza inprejurul meu zi de zi. Relev ca astazi se ofera foarte multa importanta faptelor josnice... dar prea putina importanta momentelor frumoase. Mai rau... frumosul aproape ca nici nu mai este cunoscut-desi exista-sau este substituit de "interpretarea" jalnica a unei manele sau satifactia gustului unei sticle din cel mai rafinat vin. Prostia tinde acum mai mult ca niciodata sa capete caractere grotesti. Fara nici o nesimtire prostia se improasca pe fata noastra si incearca "sa ni se bage pe gat". Prin cuvinte, prin sunete, prin hartii, prin semne, prin acte, prin reprezentati prostia reuseste sa se infiltreze in majoritatea mintilor usor manevrabile. Doua boxe pot fi doi stapani sau doi inamici groaznici omului. O telenovela sau un biliard aproape ca reusesc sa substituie nevoia de diversitate. Cuvantul de femeie isi pierde drastic din splendoare si toata eleganta si gingasia acesteia nu mai este prezentata decat in scenele de balet. Toate acestea pentru ca si femeia uita de sensul cuvantului feminitate. Majoritatea sentimentelor nobile ce ar trebui sa vibreze in aer se pierd in umbra urii dintre oameni. Parca au mai ramas cateva sentimente si simtiri in micile camarute ale creatorilor de arta. Carmuite cu candoare de o pensula batrana acestea se insiruiesc inca pe bucati de panza si canta in ochii plini de fericire ai unui pictor "nebun". Poate ca o sa reusim candva sa ne debarasam cu totii cate putin de tumultumul fiecarei zile pentru a citi o carte buna, pentru a asculta o alta muzica sau pentru a privi ochii prietenilor in timp ce ei vorbesc...poate...

sâmbătă, 6 iunie 2009

Realitate1


Incerc sa acopar realitatea cu un val de nestiinta pentru ca totul sa imi para mai usor, dar de fapt ma insel pe mine insumi si nu reusesc sa mai vad cine sunt eu: o suprafata sau un continut. Ma debarasez cu fiecare secunda intr-un colt dintr-o alta lume. Ma las asimilata de limita de continut si de idei si ma pierd intr-un mediu relativ inexistent dar cu radacini groase in sangele meu. Tot in jurul meu mi se pare exorbitant in comparatie cu mine. Pana si creionul devine atat de greu dupa orice centimetru desenat. Dorinta de a trai aici devine din ce in ce mai mare, dar frica de necunoscut devine si ea din ce in ce mai apasatoare. Refuz sa inteleg ca ceea ce este in jurul meu este murdar si ca trebuie sa fac ceva in privinta aceasta. Ma rezum doar la a inchide ochii si a uita ca traiesc aici. Inca astept o forta sa-mi pulseze vocea pentru a putea striga ca traiesc si ca sunt importanta in felul meu... dar totul se rezuma inca la asteptare...

Dezechilibru


Prea multa exactitate-prea putin mister;
prea multa dorinta de perfectiune-prea putin efort pentru a ajunge la ea;
prea mult vis-prea putine vise transformate in realitate;
prea mult intuneric,dar prea putina lumina;
prea multi inamici si prea putini prieteni;
prea mare numarul cuvintelor din dictionar...in schimb prea putina conversatie;
prea multe bariere-prea putin infinit;
prea mult "singuri" si prea putin "impreuna";
prea mult "despre" si prea putin "pentru";
prea mult "eu" si prea putin "tu"...
prea mult "putin"...

miercuri, 3 iunie 2009

Intuneric.....


Teama de noapte....cimitire pustii...lumanari ce asteapta sa fie aprinse...locuri sfinte pangarite prin uitare... lipsa de viata...nepasare...pamant imbibat in sange...sacrificiu...morti ce cauta lumina...vii ce cauta intuneric...duhuri ce apar din obscurul mintilor celor mari...sete de viata infundata in canale si in ecouri nesfarsite...tipete infinite...minti acoperite,golite...toate in uitare...

duminică, 31 mai 2009

Libertate...

E pustiu. E pustiu in infernul gandurilor mele. E un loc plin de teama. In capul meu rataceste o singura traire si nesigurantza ce imi acopera toata ratiunea. Nu pot sa stau locului nici un minut, nici o secunda. De ce toata furia se napusteste asupra mea ca un val distrugator? Nu inteleg ce se intampla cu mine.....caci plang....... Ce sunt acele boabe de cristal ce mi se rostogolesc pe fata si cu un val imi acopera fata cu o viteza salbatica. Profita de faptul ca sunt dependenta de el si valul imi inunda inconstientul si imi afunda si mai tare drumul spre libertate..... Fara sa pot gandi un zbierat imi paraseste fiinta si de acum simt ca nu ma mai pot controla. Mainile mi-o iau razna incercand sa faca palpabil un vis, o idee renascentista: libertatea. Nu pot intelege cum o picatura de cristal atat de gingasa se poate transforma intr-un monstru, intr-un inamic groaznic pentru ca mai apoi sa te faca sa tanjesti dupa lupta... Am pornit lupta... si lacrima a invins... Ce o fi acea picatura dupa numele de lacrima? Cum reuseste sa te faca sa suferi atat desi este atat de mica? Ma inchid si mai tare incercand sa gasesc libertate.... traiesc acum intens alaturi de mii de semne de intrebare.... Ma inchid parca singura intr-o cusca si arunc cheia printre gratii....... Eu imi fac toate acestea....si nu inteleg de ce..... Deodata, acum cand totul parea sa fie pierdut, o lumina a aparut in bezna in care am ajuns....... oare de unde stia ca sunt aici??? Lacrimile mi s-au evaporat de pe fata lasand locul unui zambet curat....Toate semnele de intrebare au disparut... si nu ma mai intereseaza nici cine e si nici de unde vine aceasta lumina..... Alerg acum inspre acel ceva sa-mi astampar setea de lumina si sa vad ca focul din inima mea inca arde.... era ca si cum trebuia sa aprind o lumina sa vad daca sufletul meu mai lumineaza.... Foarte ciudat! Cand am ajuns.... o lacrima a inceput din nou sa-mi mangaie fata... Dar acum pentru ce sa plang caci eram fericita... Si totusi simt ca aceasta lacrima ma face sa ma simt implinita..... Cred ca este doar rodul fericirii subite ...Descopar...in final ca fiinta mea nu inceteaza sa ma uimeasca.... Caci acum ma intreb daca este vis sau realitate..... Cred ca a fost un vis caci acum sunt intinsa in pat....si a inceput o noua zi....dar.....Perna, perna e uda!!!